Primul roman al lui Alphonse Daudet, Piciul, publicat în 1868, are un accentuat caracter autobiografic, scriitorul bazându-se, în elaborarea acestuia, mai mult pe cele trăite și observate decât pe imaginație.
Dincolo de accentele critice la adresa școlii, dar și a moravurilor și instituțiilor specifice societății franceze din secolul al XIX-lea, arta ... citeste mai departe
Tălmăcite și repovestite pentru copii de Ileana și Romulus Vulpescu
„François Rabelais s-a născut în jurul anului 1494, în ținutul Turena, din Franța centrală, la Deviniera, o fermă de lânga Chinon, a tatălui său, avocatul Antoine Rabelais.
Omul ăsta simplu, voios și deschis, care se-apropia de patruzeci de ani, era la data ... citeste mai departe
Scriitorul Mircea Sântimbreanu a scris pentru cei mici o literatura mare.
Volumele de schite si povestiri „Cu si fara ghiozdan”, „La telefon... telefonul”, „Baietelul de hârtie”, „Melcul mincinos” s.a. au stat la baza antologiei cu cel mai cunoscut titlu al sau – „Recreatia mare”.
Este un roman de iniţiere prin excelenţă, căci eroul creşte şi se maturizează dând piept cu viaţa plină de privaţiuni şi confruntându-se cu adevărate drame.
Hector Malot ne poartă, alături de Rémi şi Vitalis, de căţeii ... citeste mai departe
Viața lui Panait Istrati este, ea însăși, subiect de roman de aventuri; iar scriitorul este primul care o preface în literatură, întâmplările trăite fiind principala sursă de inspirație pentru propria operă.
Viața lui Panait Istrati este, ea însăși, subiect de roman de aventuri; iar scriitorul este primul care o preface în ... citeste mai departe
Romanul Un fiu al soarelui, publicat în anul 1912, prezintă întâmplările prin care trece David Grief, un tânăr englez curajos și onest aflat în căutare de aventură în apele însorite ale tropicelor.
Romanul Un fiu al soarelui, publicat în anul 1912, prezintă întâmplările prin care trece David Grief, un tânăr ... citeste mai departe
Laleaua neagra, publicat in 1850, este un roman istoric a carui actiune se petrece la sfarsitul secolului al XVII-lea, surprinzand evenimentele prin care Wilhelm de Orania preia puterea in Olanda, pe fondul masacrului fratilor Johan si Cornelius de Witt, acuzati de intelegeri secrete cu Franta.
Cartea este povestea unui pui de lup deosebit de fraţii și surorile sale — din tot culcușul, el era singurul prinţ cenușiu.
Romanul Colţ Alb, apărut în 1906, s-a născut din experienţa tânărului Jack London în Alaska, îndreptăţindu-i pe critici să-l considere un excelent creator de literatură inspirată din viaţa animalelor. ... citeste mai departe
În cartea Aventurile lui Buratino sau Cheiţa de aur, scriitorul rus repovesteşte, cu umor şi vervă, păţaniile binecunoscutului Pinocchio.
Scriitorul rus Aleksei Nikolaevici Tolstoi (1882–1945) este unul dintre maeştrii descrierii plastice.
A scris romane istorice (Petru I) şi epopeice (Calvarul), nuvele autobiografice cu accente lirice (Copilăria lui Nikita), dar şi proză ... citeste mai departe
Dincolo de orice alte consideratii, Europolis ramâne un foarte frumos roman de epoca despre efemeritate, iluzie si esec, un roman în care mozaicul etnic al lumii levantine de la gurile Dunarii serveste drept fundal social si efigie identitara a frontierei maritime românesti.